Muzica frumoas? ?i jocurile de modelare personal? (1)

Posted by on februarie 23, 2011 
Filed under Diverse and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articol publicat in: Cultura, Personal, Societate


Avantajul recurgerii la muzica frumoas? este unul evident. Atâta timp cât suntem p?trun?i de miracolul ei nu exist? nici o nevoie s? ne mai gândim la altceva decât doar la savoarea unor senza?ii tr?ite într-un mod spontan. Exact a?a cum o spune Levy-Strauss – „… atâta timp cât sun? muzica suntem asem?n?tori zeilor” sau, mai pe în?elesul nostru – „… abordând muzica, pur ?i simplu ie?im din timp”. Adic?, ascultând muzic? devenim ceva asem?n?tor cu ni?te divinit??i atemporale. A?a cum se ?i cuvine unor zeit??i. Miracolul oric?rei muzici frumoase const? în faptul c? ne capteaz? într-un mod spontan ?i nu neap?rat con?tientizabil în primele momente ale „încarcer?rii”. Acesta ar fi modul cel mai indicat „consumului” de miracol muzical.

În mod normal, îns?, audiem muzica nu ?i f?r? un efort. Un prim sentiment este unul de a fi cople?i?i de multitudinea de informa?ii, mai ales în cazul muzicii clasice ?i, evident, în cazul unei lucr?ri simfonice. De aici încolo se pune problema r?bd?rii, a limitei de toleran?? pe care o avem dezvoltat? într-un mod suficient sau… deloc. ?i nu se pune problema de a putea audia integral o oper? cu o durat? de circa 3-4 ore ?i nici o simfonie cu durate cuprinse între 30 sau 90 de minute. Deloc a?a ceva. Astfel devine evident? ingeniozitatea ?i iste?imea min?ii care a conceput videoclipurile cu durat? care s? nu dep??easc? 4 (patru) minute. Iar aceast? cifr? reprezint? nu altceva decât limitele unui formataj al percep?iei ?i a limitelor între care se situeaz? capacitatea de asimilare a con?tiin?ei. Mai mult, aceste 4 (patru) minute definesc ?i capacitatea imagina?iei, dac? m? gândesc nu atât la compozitori ?i interpre?i, ci la publicul consumator care „înghite tot ceea ce zboar?”. Acest control drastic al con?tiin?ei înseamn? ?i reducerea receptorului la o ipostaz? totalmente pasiv ? de „burete” dopat cu un flux intermitent de informa?ii sonore nediferen?iate. A?a ajungem la mintea alb?, în?lbit? de „detergen?ii” pseudo-muzicali ai show-business-ului ?i mass-media. Intr-o minte cu “protectiile” evaluative desfiintate este mai usor sa inghesui orice. Da. Chiar orice ne-am putea imagina.

Aici mai intervine un accent important – capacitatea con?tiin?ei de a recepta diversitatea, de a realiza evalu?ri, dar ?i de a diferen?ia informa?iile receptate. ?i atunci m? gândesc la ceea ce po?i „înghesui” ca diversitate în 4 minute ale unui videoclip, iar restrângerea drastic? a „evenimentelor” muzicale, precum ?i a instrumentelor implicate este evident?. Într-o discotec? reac?iile sunt, evident, spontane, în mas?, similar unei bran??ri la priza de curent. Publicul unei discoteci este bran?at la sonoritate. La acel „bum-bum-bum” asurzitor al percu?iei (eficien?a undelor de infra-sunet), indiferent ce mai sun? pe acolo în materie de melodie.

Acesta ar fi al doilea criteriu al formatajului: mintea este dezv??at? s? perceap? o diversitate avansat?, ci mai degrab? una controlat?, adic? men?inut? la nivelul minimului necesar pentru a-?i putea face o idee. Acest dresaj al percep?iei ?i înc? unul realizat pe masse extinse de participan?i î?i face efectul în timp creând dependen??, situa?ie în care entuziasmul se confund? cu pl?cerea. ?i în nici un caz nu este posibil ca cineva, un singur om, din masa indivizilor dintr-o discotec? s? perceap? aceast? pu?in?tate (?i brutalitate) senzorial? drept priva?iune inten?ionat orientat? înspre a induce dependen?? sau o progresiv? incapacitare a percep?iei (în special, una a con?tiin?ei valorice a faptului receptat). F?r? nici o capacitate de diferen?iere, ceea ce înseamn? f?r? nici un efort al con?tiin?ei, dar ?i f?r? nici cel mai mic efort volitiv. Iar aceast? idee se refer? la cel mult o singur? linie melodic?, la sonoritatea câtorva instrumente (cu sonorit??i de obicei sintetice) ?i la un num?r minim de evenimente muzicale. (nu includ aici cantitatea evenimentelor vizuale, deoarece un videoclip este, evident, orientat mai degrab? înspre percep?ia imaginii decât a muzicii). Ce se întâmpl?, îns?, cu amatorii de videoclipuri atunci când li se ofer? o simfonie compus? din patru p?r?i, fiecare dintre acestea având cel pu?in câte dou? teme muzicale, ansamblul sonorit??ii însumând pân? peste 80 (optzeci) de instrumente muzicale (cu interpre?i cu tot), iar durata muzicii situându-se între 30 de minute (Simfonia Jupiter, nr. 41, de Mozart) ?i 90 de minute (Simfonia nr. 2 de Mahler). Ce s? mai spun despre abnormitatea duratei în cazul Simfoniei Turangalila de Messiaen. Încerc s?-mi imaginez, chiar în aceast? situa?ie, profilul psiho-fiziologic al unui/unei consumator/oare de manele.

Al treilea criteriu ar fi r?bdarea. Încerc s?-mi imaginez oameni cu percep?ia formatat? la 4 (patru) minute într-o sal? de Filarmonic?, fa?? în fa?? cu o Simfonie sau un Concert instrumental sau, ?i mai r?u, într-o sal? de oper? ?i înfruntând o capodoper? cu durat? de vreo 4 (patru) ore ?i la câte „torturi” ar fi expu?i ace?tia. Dup? cele 4 (patru) minute epuizate, ca ?i creditul lunar pentru un telefon mobil, ace?ti oameni tr?iesc disfunc?ia total? a percep?iei, a imagina?iei, a r?bd?rii, cu toate sentimentele de inutilitate, plictis, monotonie care într-un mod evident nu se refer? la lucrarea muzical? interpretat?, ci la con?tiin?a îns??i a receptorului.

?i atunci… schimb?m optica. Nu mai este vorba c? ar trebui s? educ?m poporul s? iubeasc? operele lui Verdi sau Wagner, ale lui Brahms sau Mahler, ale lui Chopin sau Ceaikovski. Deloc a?a ceva. A vorbi despre valoare artistic? într-un context în care percep?ia ?i con?tiin?a majorit??ii consumatorilor de fenomen a?a-zis muzical deja demult nu mai sunt deschise (cite?te: în stare) pentru a percepe ceva mai mult decât o manea „monosilabic?” de circa 4 (patru) minute (sub determinativul de manea includ majoritatea produc?iilor difuzate pe canalele de televiziune gen MTV), reprezint? o adev?rat? abstrac?iune.

Cum ar fi, îns?, dac? ne-am imagina c? acea pl?cere tr?it? timp de 4 (patru) minute ale unui videoclip ar putea fi reformatate în 4 (patru) minute (?i, poate, chiar mai multe) ale unei arii de oper?? Într-un alt sens, cum ar fi dac? ne-am imagina aceast? pl?cere de 4 (patru) minute cel pu?in dublat? la 8 minute (o singur? parte dintr-o simfonie de Mozart)? Mai mult, cum ar fi dac? am suprima ?irul vizual ?i ne-am limita doar la sonoritatea pur? a unei p?r?i de concert instrumental (spre exemplu, Concertul nr. 2 de Serghei Rahmaninov, partea I)? Evident, s? nu vorbim despre valoare, ci doar despre o provocare pe care muzica clasic? o lanseaz? într-un mod atât de evident în contextul unei steriliz?ri culturale tot mai pronun?at??

Modelul unei evolutii solistice cu o muzica frumoasa intr-un mod evident – Elina Garanca interpretand aria Dalilei din opera “Samson si Dalila” de Camille Saint-Saens:

Modelul unei evolutii in doi: Renee Fleming si Dmitri Hvorostovski interpretand duetul “La ci darem la mano” din opera “Don Giovanni” de W. A. Mozart

Modelul frumusetii in nostalgie (tristete inaltatoare): Adagio in Sol minor (g-moll) de Tomaso Albinoni:

Comments



Leave a Reply




(insereaza codul din stanga)
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X